Maria

Astăzi m-am trezit, ca o voinică ce sunt, la 4,35 şi am aşteptat ca telefonul să sune la ora 6. La 7,30 eram deja la 2102 (pentru necunoscători, clădirea Facultăţii de Cibenetică, etaj 1, sala 1) gata pentru un curs de reproiectare managerială. Abia aşteptam să învăţ lucruri noi… wrong! Totul s-a repetat, ba mai mult, l-am suportat pe un idiot care îi punea întrebări profesorului doar de dragul de a le pune… de exemplu, se discuta despre metode organizatorice şi la un moment dat s-a precizat că aceste metode se focalizează asupra activităţilor şi operaţiilor din lanţul valoric generatoare de valoare pentru client. Bon! Şi se trezeşte Vasile (nume aleator generat idiotului care emitea întrebarea) “că domn’ profesor, da de ce pentru client şi nu pentru organizaţie??”. Cerul mi-a cazut în cap şi am blestemat ziua în care Vasile a absolvit Facultatea de Management. Păi bine măh Vasile dragă, dacă al tău client nu moare de extazul pe care i-l provoacă bunurile şi serviciile oferite de tine, tu, boule dragă, de unde mai înregistezi profit ? Aaa?!?!?! Îmi spui şi mie? Că mi’s tare curioasă!!!!

Cursul s-a terminat. Eu am zis ca 7,30 e o oră mult prea indecentă de trezit pentru ca neuronul  meu blond să fie pesecutat d’alde Vasile. Deci nu mă mai prinde nici dracu’ la reproiectare managerială la curs. V-am pupat din zbor şi ne vedem cu sclipiri de geniu la examen.

La seminarul de simulare managerială am mai desluşit din tainele Excelului… şi vai, Domane! ce multe îs!!! Ba mai mult, profa (care a făcut armata) mi-a sugerat elegant să nu mai fiu eu mama răniţilor pentru toţi indivizii din grupă. Şi dacă stau eu bine să îmi scurtcircuitez neuronu’ blond funcţional, doamna chiar are dreptate. Prea mă agit eu când nu e cazul. Iar chestia asta mi se aplică nu numai în cadrul masterului, ci şi în viaţă, în general.

La simulare curs, m-am simţit persoana cea mai proastă din lume. Eu şi matematica nu prea avem tangenţe… dacă am fi avut, aş fi dat şi eu la Poli şi alta ar fi fost viaţa mea. Până una alta am terminat ASE, mă preocup de cărţi (pe alocuri cărti dătătoare de probleme celuluei gliale roz), îmi plac comediile romantice, Jane Austen, Gabriel Garcia Marquez şi Marin Preda, citesc Cioran şi surâd ironic fiindcă are aşa mare dreptate în unele cazuri şi mă enervează dezorganizarea şi fazele care rămân “ca în tren”, merg la teatru şi la operă, iubesc marea, culorile toamnei şi Crăciunul. Problemele de mate, fizică, informatică să le dezlege băieţii. Mie mi-a ajuns liceul de fiţe cu profil matematică-informatică.

Cursul de previziune economică a fost mai interesant ca niciodată. Am aflat că există o teorie a laşităţii în aramata română conform căreia dacă toţi românii ar fi fost curajoşi, toţi ar fi fost omorâţi de turci-ruşi- austro-ungari sau mai ştiu eu ce Dumnezeului ne-a atacat, deci şi prin urmare, au existat laşi, care au fugit, s-au reprodus şi iată-ne navigââââând online.

Am mai aflat că omul este principala sursă a complexităţii problemelor. Normal! Dacă nu mă complic şi nu întorc pe toate laturile lucrurile nu mă simt eu bine!!!

Până una alta, mai învăţ Excel, mai cietsc o carte de strategie, mai adaug o carte pe lista cărţilor de cumpărat de la Gaudeamus, mai dezamăgesc şi rămân la rândul meu dezamăgită. Life goes one! Iar din când în când mă mai tratez cu o cafea. Ca să nu uit savoarea.

V-am pupat! Să fiţi cuminţi şi să aveţi sclipiri de  geniu. Şi dacă sclipirea nu vă iese, măcar fumul să se intrevadă.

Master la buget. Iei! La anu’… Croaţia here i come!