Maria

Astăzi m-am trezit, ca o voinică ce sunt, la 4,35 şi am aşteptat ca telefonul să sune la ora 6. La 7,30 eram deja la 2102 (pentru necunoscători, clădirea Facultăţii de Cibenetică, etaj 1, sala 1) gata pentru un curs de reproiectare managerială. Abia aşteptam să învăţ lucruri noi… wrong! Totul s-a repetat, ba mai mult, l-am suportat pe un idiot care îi punea întrebări profesorului doar de dragul de a le pune… de exemplu, se discuta despre metode organizatorice şi la un moment dat s-a precizat că aceste metode se focalizează asupra activităţilor şi operaţiilor din lanţul valoric generatoare de valoare pentru client. Bon! Şi se trezeşte Vasile (nume aleator generat idiotului care emitea întrebarea) “că domn’ profesor, da de ce pentru client şi nu pentru organizaţie??”. Cerul mi-a cazut în cap şi am blestemat ziua în care Vasile a absolvit Facultatea de Management. Păi bine măh Vasile dragă, dacă al tău client nu moare de extazul pe care i-l provoacă bunurile şi serviciile oferite de tine, tu, boule dragă, de unde mai înregistezi profit ? Aaa?!?!?! Îmi spui şi mie? Că mi’s tare curioasă!!!!

Cursul s-a terminat. Eu am zis ca 7,30 e o oră mult prea indecentă de trezit pentru ca neuronul  meu blond să fie pesecutat d’alde Vasile. Deci nu mă mai prinde nici dracu’ la reproiectare managerială la curs. V-am pupat din zbor şi ne vedem cu sclipiri de geniu la examen.

La seminarul de simulare managerială am mai desluşit din tainele Excelului… şi vai, Domane! ce multe îs!!! Ba mai mult, profa (care a făcut armata) mi-a sugerat elegant să nu mai fiu eu mama răniţilor pentru toţi indivizii din grupă. Şi dacă stau eu bine să îmi scurtcircuitez neuronu’ blond funcţional, doamna chiar are dreptate. Prea mă agit eu când nu e cazul. Iar chestia asta mi se aplică nu numai în cadrul masterului, ci şi în viaţă, în general.

La simulare curs, m-am simţit persoana cea mai proastă din lume. Eu şi matematica nu prea avem tangenţe… dacă am fi avut, aş fi dat şi eu la Poli şi alta ar fi fost viaţa mea. Până una alta am terminat ASE, mă preocup de cărţi (pe alocuri cărti dătătoare de probleme celuluei gliale roz), îmi plac comediile romantice, Jane Austen, Gabriel Garcia Marquez şi Marin Preda, citesc Cioran şi surâd ironic fiindcă are aşa mare dreptate în unele cazuri şi mă enervează dezorganizarea şi fazele care rămân “ca în tren”, merg la teatru şi la operă, iubesc marea, culorile toamnei şi Crăciunul. Problemele de mate, fizică, informatică să le dezlege băieţii. Mie mi-a ajuns liceul de fiţe cu profil matematică-informatică.

Cursul de previziune economică a fost mai interesant ca niciodată. Am aflat că există o teorie a laşităţii în aramata română conform căreia dacă toţi românii ar fi fost curajoşi, toţi ar fi fost omorâţi de turci-ruşi- austro-ungari sau mai ştiu eu ce Dumnezeului ne-a atacat, deci şi prin urmare, au existat laşi, care au fugit, s-au reprodus şi iată-ne navigââââând online.

Am mai aflat că omul este principala sursă a complexităţii problemelor. Normal! Dacă nu mă complic şi nu întorc pe toate laturile lucrurile nu mă simt eu bine!!!

Până una alta, mai învăţ Excel, mai cietsc o carte de strategie, mai adaug o carte pe lista cărţilor de cumpărat de la Gaudeamus, mai dezamăgesc şi rămân la rândul meu dezamăgită. Life goes one! Iar din când în când mă mai tratez cu o cafea. Ca să nu uit savoarea.

V-am pupat! Să fiţi cuminţi şi să aveţi sclipiri de  geniu. Şi dacă sclipirea nu vă iese, măcar fumul să se intrevadă.

Mintea mea obosită nu mai e în stare să sorteze facturi de clienţi în ordine crescătoare. Văzând dezordinea creată mă întreabă a mea şefă dacă sunt îndragostită. Răspund nu, îmi dă replica: “Grav”. Soluţia: “te îndrăgosteşti, apoi te duci acasă şi te dezdrăgosteşti”. Nu ştiu cum vine asta, metodologia nu am primit-o încă… îmi dau eu seama până la urmă ce şi cum… până una alta, sunt deschisă ofertelor

Bineînţeles că nu a trecut ziua fără nebunul/nebuna de rigoare. De data asta, rolul i-a revenit unei doamne cu unghiile roooooooooooooooozzzzzzzzzzzzzzzzzzzz, foarte roz cu pretenţii mari şi foarte nehotărâtă în privinţa destinaţiei…. ar fi vrut să îi listăm toate destinaţiile pe care le vindem… yus!

Cum gaura neagră nu a apărut încă, presupun că vineri mă prezint la examenul pentru admiterea la master… asta e! Celula mea glială roz cere bomboane Milka… eu le combin cu cafea şi la noapte număr stelele… las că mă fac eu mare şi vizitez marmotele din Alpi

Pups!

Aş avea multe să spun… insă neuronul meu blond parcă e făcut praştie… am fost azi la ASE… să mă enervez, căutând cai verzi pe pereţii albastrii spoiţi de Sabin Bălaşa, dând nas în nas cu tot felul de vrăjitoare… Spânul cred ca era încă în concediu… cât despre Făt-Frumos nu pot afirma multe deoarece mă îndoiesc de existenţa lui… am plutit înapoi până la agenţie… am scăpat nelinşată de tipa de la bancă (care arată precum Madeleine din Copilul divin de Bruckner), apoi am vizitat zone mai dubioase, populate de indivizi de etnia lui Zorro in concepţia lui Tamango, gândindu-mă care e solutia cea mai sănătoasă dacă vreun individ d’ăsta se ia de je… ah, da! Şi m-am apucat de Procesul lui Kafka (un fel de Urmuz ceh mai genial, în concepţia mea) pentru a diminua din monotonia metroului… şi pentru a-mi distrage privirea de la hienele ce asculta manele la telefonul mobil…

Chinuit a mai ieşit post-ul ăsta… deh! Celula glială roz e plecată in Tenerife cu un neuron brunet…. dar se întoarce ea… până pe 12 când am admitere… relaxată, ca să genereze sclipiri roze de geniu.

Pups!

În ultimele zile, mintea mea a luat-o pe arătură. Celula glială roz cred că şi-a băgat un concediu neanunţat, iar eu am ajuns să:

• confund numele unor străzi
• încurc cuvinte ( de exemplu, storno cu settlement; capsator în loc de perforator)
• uit ce intenţionez să fac când ajung într-un loc

Sper ca lucrurile să se remedieze, altfel o să ajung precum una din nebunele ce trec pe la agenţia noastră de turism şi freacă pe toată lumea, ca în final să depună şi o plângere la OPC, doar de dragul de a provoca agitaţie.

În altă ordine de idei, în această săptămână am avut o experienţă mai neplăcuta cu o doamnă ce lucreaza la BRD. Nu înţeleg un lucru: când eşti clientul unei bănci (fie că e vorba de o persoană fizică, fie că este vorba de una juridică) şi plăteşti toate serviciile ce ţi se prestează, ai totuşi parte de ieşiri isterice şi comportamente inadecvate… asta şi poate pentru că respectiva persoana, cu vârsta pe la 40+, este însărcinată (după mine, arată precum personajul Madeleine al lui Bruckner din Copilul divin) şi cu hormonii vraişte… tot nu îi scuz comportamentul… fiindcă şi eu am zile proaste şi nu trimit pe nimeni de unde a venit (decât în gând)…

Dar trăiesc în România, ţară în care banca îţi scrie în contracte “banca îşi rezervă dreptul de a anula contractul”, metroul este o saună, săpunul un element incă nedescoperit de anumite personaje and so on. Eu una sunt sătulă. Voi?