Maria

A fost ok. N-am greşit decât de 3 ori un ordin de plată… cred că s-au prăpadit de râs ăia de la bancă :)), insă a 4a oară a ieşit ok. Aleluia!

Deh, din când în când mai am şi eu sclipiri blonde de geniu :P.

Pups!

Nu mai are sclipiri de geniu. Cel puţin nu acum.

Aflată în faţa ultimului examen, ăla cel mai final, mă simt panicată. Frica am depaşit-o de mult. Panica şi nesiguranţa i-au luat locul. Asta fiindcă îl am pe zeul managamentului în comisie.

Oricum, pe 10 sau pe 15 iulie se dă ultima reprezentaţie. Sper totuşi că mă voi descurca. Speranţa a fost cea care a rămas în cutia Pandorei, nu?

Pups!

Făcută de o prietenă care nu mă vazuse de mult, referitoare la tunsoarea mea, dobândită înainte de balul absolvenţilor: “vaaaiiii ce bineeee îţi stă!!!!! în sfarşit e şi părul tău aranjat”.

De reţinut, nu?

In primul rand, vreau sa precizez faptul ca n-am mai vazut de multa vreme orasul asa de gol (cum a fost aseara pe perioada meciului Romania-Italia)… poate doar pe perioada iubitului summit ce s-a desfasurat in aprilie pe plaiurile noastre mioritice.

So, aseara, dupa ce mi-am agitat nervii un pic cu Mega Image Titan (care cica s-a modernizat… de fapt, e mai jegos, timpul de asteptare la casa e mult mai mare, casierele sunt “politicoase”, afisand un tu’s m%$&*@ m@$%* pentru fiecare client in parte, iar rafturile sunt… goale), am venit acasa, m-am pus in fata computerului, zicandu-mi “Maria, draga, licenta aia nu se scrie singura”. Si ma apuc eu de calculat indicatori, frecat mintea, cand, de-o data, racneste cartierul si taica-miu o data cu el. Ma duc si eu, sa vad golul ca deh! la asemenea racnete nu poti rezista… si ajung in fata tv-ului, vad reluarea, ma intorc la computer, racneste tata again. De data asta, am inteles ca nu e de bine, deoarece erau incluse niste mame, Dumnezei si alte personaje biblice (egalasera macaronarii). Ma intorc la tv, raman acolo (da-o-n colo de rata autonomiei globale! cui naiba sa ii mai arda de ea?!). Raman la meci… si ma cuprinde febra si… limbajul… vad 11m executat de Mutu… ratare (intr-un fel e normal, emotiile sunt prea mari in asemenea momente)… plec de la tv, ma intorc la computer… da, ar fi fost frumos sa batem, insa n-a fost sa fie. Cei ce se pricep la fobal, au apreciat meciul ca fiind bun.

In alta oridine de idei, azi de dimineata, undeva pe la ora 7, ma intalneam cu C. sa mergem la alergat (dupa ce in prealabil, noaptea, undeva pe la 23, negociam ora 7 in loc de 6 :)) ). E bine in parc dimineata, fiindca nu e aproape nimeni, in afara de posesorii de javre, impreuna cu javrele, bineinteles. Numai ca eu rezistenta fizica nu prea mai am, dar capacitatea de mancat ciocolata a crescut considerabil. Trebuie sa trec pe fructe, fiindca altfel ma fac balenarina.

Pups!

Titlurile intotdeauna mi-au creat dileme. De ce naiba trebuie sa le pui?! Adica oamenii nu pot citi ce ai scris daca nu treci acolo un grup de cuvinte reprezentativ, inainte de marea de enunturi?!

In fine. Nu despre titluri vroiam sa vorbesc astazi. Ci despre stupoarea pe care am inregistrat-o la nivelul neuronului meu blond cand am deschis de dimineata tv-ul si am auzit stirea conform careia tricolorii cica ar vrea sa schimbe imnul tarii. Acum mai da-o-n in tacsu’ de treaba! Daca nu e pe ritm de manea nu merge? Trebuie sa fim intelegatori cu Andrei Mureseanu (parca asa il chema pe individu’ care l-a compus, nu-i asa domnule Chivu?). Cand a scris el imnul, regele manelelor nu era nici macar proiect de viitor. Si mai e o chestie care ma roade asa pe la colturi, nu s-a trezit nici un scriitor cu ideea ca imnul e “naspa” si ne-ar trebui altul, ci o gloata de fiinte ce stiu sa scuipe, sa injure, sa danseze pe sound-uri de m@*&%$ si sa… stai! stiam!… dea cu piciorul in minge?! (uhm, asta e cam discutabil; daca urmarim echipele altor tari vom observa diferente)… Deci hai sa schimbam imnul! De dragul reprezentantilor tarii noastre mult iubiti (pe olimpicii internationali de la matematica, fizica, informatica, biologie i-am uitat de mult… cand vine vorba de rezultatele lor, doar Compactul se mai oboseste sa scrie o stire, ca in rest citim despre Bahmuteanca si fisu’ cel potent).

In alta ordine de idei si astazi mi-am luat asa o plama… in urma careia am inteles ca “a fi bun nu e o virtute”. Fiindca, la o adica, bunatatea e confundata cu prostia. Unii au noroc, iar altii sunt fraieri si, din nefericire, asta este viata pe care o traim (ouch! cam depresiva ultima fraza… insa nu o voi sterge).

Intrebarea tampita pe ziua de azi: “de ce am luat 10 la MOP?”, ma intreba o colega, eu fieband de draci din cauza propriului rezultat. La dracu’! Raspunsul meu a fost cat pe ce sa fie: “Sincer, nici eu nu pot sa imi explic!”, dar am lasat-o moarta. Fiecare este responsabil pentru propriile actiuni. Zici multumesc, treci mai departe. Daca nu, o iei razna ca mine si nu ajungi nicaieri.

Cam atat! Trebuie sa plec la alergat… de la atata ciocolata si stat la birou, corpul meu si-a cam schimbat dimensiunile si trebuie remodelat. So pups!

P.S. Sustin campania Radio Guerrilla “Ati tampit poporul cu televizorul” sau cum s-o numi. Printre spoturile favorite se numara urmatorul:

“Mami, unde merg oamenii dupa ce mor?”

“La OTV, scumpule!”