Maria

I could see…

Nu. Nu este episodul din Dexter’s Lab de care îmi povestea Alex. E chiar o maşină cu îngheţată ce se plimbă şi pe strada mea, alimentându-mi lenea sau trezindu-mă. M-am dat jos din pat azi val vârtej pentru a alimenta pofta de îngheţată. Cu ciocolată. Tipul ce furniza îngheţata era mult prea plictisit, iar nişte copii curioşi punea întrebări incomode “Pe unde scoate sunetul ăla?”, intrebau ei (n.a. Ta-na-na-na-naaaaaaa!!! … ok, ok, ştiu, n-am voce faină). El: “Are vreo importanţă?”. În fine, mi-am luat îngheţata şi am plecat cuminte. Nu mă pun rău cu el din prima, că apoi trebuie să mă deplasez ceva mai mult pentru pofta de dulce.

Încă mă chinui cu “O mie şi una de nopţi şi zile”. Cartea îmi place, însă ceva din starea de spirit necesară cititului îmi lipseşte. Răul Necesar a vorbit despre această carte aşa frumos aici, aşa cum eu nu o să reuşesc niciodată poate.

O săptămână frumoasă să aveţi! Pups!

Fiindcă sunt o fiinţă absolut DELOC fotogenică, vă prezint singura poză cu mine de arătat publicului. Părul vâlvoi se datorează brizei (acum am şi eu o scuză că stă claie peste grămadă).

Şi nu, nu mă deplasez pe o mătură cu reacţie.

Din ceea ce abia pot numi concediu. Şi cum vreau să fiu organizată, o iau cronologic.

Primul a fost concertul Madonnei. Cuvintele definitorii? Dezamăgire, praf, dezgust, plictis, voce slabă, sonorizare proastă (sau să fi fost de vină tenta de playback?!), pierdere de timp. Alegere greşită. Încă din aprilie, de când mi-am luat biletul. Câteodată mai fac şi greşeli. Cumpărarea unui bilet la acest concert a fost una din greşelile pe anul 2009. Dar din greşeli învăţăm. Sper…

A urmat apoi marea. La Mamaia m-am cazat. Şi cum am stat la un hotel de 4****, am aflat ce înseamnă să ai gândaci în cameră… tot de 4****, bineînţeles. Plajă semimurdară, staţiune cam goală (la ora 00,30 am fost dată afară dintr-un local pentru că “am închis, doamnă!!!”. No more ice cream for me i guess), oameni cu bun simţ, mârlani lipsiţi de bun simţ cu un kil de aur agăţat de gât, plozi irascibili şi nedisciplinaţi, mame isterice, alge, babe grase ce făceau plajă topless, chelneri aiuriţi ce îşi închipuiau că pot servi mâncarea fără tacâmuri (asta se întâmpla într-unul din restaurantele de la Terasa Majesticului). Cu toate astea însă, am încercat să mă simt bine. Şi am reuşit (plimbarea cu telegondola m-a făcut să preţuiesc mai mult viaţa ) ), fiindcă până la urmă, compania pe care o ai e cea care contează cel mai mult. Iar anul acesta, compania a fost una din cele mai plăcute. Mai spun că oraşul Constanţa mi s-a părut unul trist, comunist si semimurdar? Taică-miu mi-a zis că mereu a fost aşa. Eu nu pot decât să îi confirm spusele. Cel puţin pentru sfârşitul lui august 2009.

De bronzat m-am bronzat. Nu am ajuns la capacitatea maximă de bronzat pentru că nu prea am avut cum. Îmi trebuiau ceva mai multe zile. Poate o să pun şi o poză. Mă mai gândesc. Pups!

P.S. Multumiri CFR-ului pentru că am ajuns congelată la destinaţie, de fiecare dată (aerul condiţionat din tren fiind setat undeva pe 18 grade Celsius, cred).

Holiday. Went to see Madonna. Then… the seaside. I shall be back.