Maria

Este o campanie ce se desfăşoară nu ştiu pe unde în Bucureşti şi care vrea să demonstreze probabil că noi vedem doar o latură a acestei complicate şi controversate probleme. Latura aceea de negare a unei etnii, de excludere a ei din viaţa unui popor (cel român de astă dată). Un domn, la radio, ce promova acest eveniment, a spus la un moment dat un lucru ce mi-a stimulat cât de cât neurnonul meu blond… “situaţia pe care noi o vedem că se întâmplă în tramvaiul din Rahova, de exemplu, e numai o parte ce reprezintă 0,02% din aspectele ce ţin de etnia rromă”. Şi da, chiar aşa e. La asta, eu aş mai adăuga următoarele (insignifiante probabil, pentru domnia sa), dar importante pentru persoana mea, fiindcă sunt problemele de care eu m-am legat :

• Semafor. Coloană de maşini. Culoarea roşie. Un autovehicul cu număr de Bulgaria, depăşeşte pe contrasens coloana de maşini staţionate, şi taie calea unui autovehicul ce porneşte la semnlul verde al semaforului. Claxoane. Din maşina cu număr de Bg coboară un individ nervos, de etnie rromă, cu o bâtă în mână, pentru a-şi face dreptate. Se adaugă un “futu-vă-n gură de români!” şi aproape se lasă cu bătaie. O doamnă intervine şi reuşeşte să calmeze spiritele. Din păcate, nu se sună la 112. Deci… eu trebuie să tolerez, căci altfel fac discriminare, nu?
• Plec la facultate (detaliu de meţionat: sunt îmbrăcată pe cât se poate de normal, blugi, tricou, haină de toamnă, pantofi… nimic special, nimic care să te facă să vociferezi, în vreun fel sau altul). Un individ se ia de mine şi îmi spune lucruri pe care nu le mai pot reproduce de astă dată. Pentru că sunt mult prea urâte şi nelalocul lor. Tipul e de etnie rromă. Şi din nou…. eu trebuie să tolerez, căci altfel fac discriminare, nu?
• Deschid televizorul. Ziua din săptămână… nu ştiu. Să spunem sâmbăta, căci atunci sunt cele mai multe emisiuni de divertisment. Aud manele, iar indivizi cu 2 clase mai multe decât trenul sunt ridicaţi la rang de vedete. Modele. Exemple de urmat. Ei au reuşit, de ce nu am face şi noi la fel? Dar ce mai contează acum dacă abia le reuşeşte un acord gramatical (şi acela accidental)? E vorba de bani, iar banii dictează tot. Închid televizorul, de la etajul 8 se aud bubuituri şi nişte ritmuri asemănătoare cu acelea de la TV. Bun, am preluat modelul. La fel precum copiii în primii ani de viaţă, unii se bazează numai pe imitaţie toată viaţa, iar modelul a fost ales dintre cele mai reprezentative existente. Deci … eu trebuie să tolerez, căci altfel fac discriminare, nu?
• Ies din bloc. În scara blocului, nişte persoane de etnie rromă de la REBU s-au întins pe jos, împreună cu dejunul lor, fumează şi vorbesc diverse ce implică organe sexuale, relaţii extraconjugale, hoţii, “români proşti” and so on. Iar eu, încă o dată … eu…  trebuie să tolerez, căci altfel fac discriminare, nu?
• La facultate au locuri speciale, cei de etnia rromă, pentru care candidează. Intră cu note semnificativ mai mici. Iar nelămurirea mea e următoarea: de ce au nevoie de locuri speciale? Nu pot concura pe locurile normale? Nu pot învăţa la fel de bine ca noi, poate chiar şi mai bine decât noi? Eu trebuie să răspund cu “ba da, ei pot face asta” pentru că eu trebuie să tolerez, căci altfel fac discriminare, nu?

Limita dintre toleranţă şi acceptare nu poate fi definită foarte precis. Şi poate voi fi mustrată pentru formulările de mai sus. De asemenea, trebuie să fiu ok cu serialele TV ce îi promovează, cu muzica lălăită şi lipsită de sens (pentru mine) din genul deja devenit consacrat pe nume “manele”, trebuie să le acord o şansă când intră pe proprietatea mea şi îşi însuşesc obiecte ce nu le aparţin, trebuie să fiu de acord cu existenţa unei persoane de etnie rromă în familia mea.

Spun în felul următor, ca o concluzie ce ţine fix de persoana mea: etnia rromă există, trăieşte alături de noi De asemenea, ei au obiceiuri, tradiţii, muzică specifică, costumaţie specifică, au un partid (sau poate chiar şi mai multe, n-aş putea spune cu exactitate), un primar în sectorul 5 şi multe alte lucruri ce momentan nu îmi vin în minte.

Şi exist şi eu. Persoană de etnie română, sex feminin, 23 de ani.

Iar eu şi etnia rromă suntem două lucruri… necoplanare.



Ok, ok. Ştiu că sunt mai pesimistă din fire, dar sunt rac şi, parţial, se explică. Şi la câte mi s-au întâmplat în ultimele săptămâni, mă ţin destul de bine şi încerc să îmi refac flota.

Astăzi mă gândeam la “a doua şansă”. Un concept venit din dorinţa de a fi mai buni. Însă trebuie să recunoaştem că lucrurile nu mai sunt chiar la fel când o dai în bară sau cineva greşeşte faţă de tine.

Acorzi a doua şansă cuiva, însă eşti mai precaut. Iei în calcul şi o posibilă ratare, iar în adâncul tău ştii că un lucru, la un moment dat, nu a fost în regulă.

Ţi se acordă a doua şansă… ştii că ai comis-o, regreţi, încerci să repari, însă eşti conştient de atitudinea de mai sus.

Un fel de cerc al regretelor şi al suspiciunilor. Multă muncă pentru a reclădi relaţii care niciodată nu vor mai fi la fel.

So… there is no such thing as “second chance”.

De vreo cateva nopti incoace ma trezesc din somn…. razand!

Si partea care ma intriga cel mai tare e ca, o data trezita, nu imi amintesc de ce anume a fost provocat acest amuzament.

Oare ce-o bantui prin mintea mea creata noaptea?

I could see…

Nu. Nu este episodul din Dexter’s Lab de care îmi povestea Alex. E chiar o maşină cu îngheţată ce se plimbă şi pe strada mea, alimentându-mi lenea sau trezindu-mă. M-am dat jos din pat azi val vârtej pentru a alimenta pofta de îngheţată. Cu ciocolată. Tipul ce furniza îngheţata era mult prea plictisit, iar nişte copii curioşi punea întrebări incomode “Pe unde scoate sunetul ăla?”, intrebau ei (n.a. Ta-na-na-na-naaaaaaa!!! … ok, ok, ştiu, n-am voce faină). El: “Are vreo importanţă?”. În fine, mi-am luat îngheţata şi am plecat cuminte. Nu mă pun rău cu el din prima, că apoi trebuie să mă deplasez ceva mai mult pentru pofta de dulce.

Încă mă chinui cu “O mie şi una de nopţi şi zile”. Cartea îmi place, însă ceva din starea de spirit necesară cititului îmi lipseşte. Răul Necesar a vorbit despre această carte aşa frumos aici, aşa cum eu nu o să reuşesc niciodată poate.

O săptămână frumoasă să aveţi! Pups!