Maria

Astăzi mi s-a oferit un argument conform căruia anumite lucruri n-ar trebui să mă deranjeze. Pentru că eu nu am familie…

No more comments to that. Just… feelings.

**Fiindcă mi se întâmplă aproape mai mereu, ca în secundele pe care le petrec în faţa unui televizor să am parte de doze mici şi puternice de cruzime**

Exemplul de azi, evident, vine din România.

Undeva în ţara noastră au fost lăsaţi să moară de foame 40 de cai. O herghelie întreagă. 40 de animale ce se confruntă cu nepăsarea umană. Şi stau să mă gândesc: ce suflet trebuie să ai ca să abandonezi nişte animale? Să fii conştient de faptul că ele, fără ajutorul tău nu pot supravieţui…

Eu, una, nu înţeleg. Am crescut la ţară, la bunici. Am învăţat să respect animalele, să le iubesc, să mă port frumos cu ele. Iar când văd astfel de repotaje simt cum îmi creşte tensiunea, furia mă cuprinde, iar lacrimile apar împotriva voinţei mele. Cât de idiot să fii să le laşi să moară? Empatia lipseşte. Raţiunea e undeva pierdută… a înghiţit-o vreo gaură neagră şi respectivul individ a rămas fără ea.

Mi-e ruşine. Pentru că trăiesc în România şi oricât mă străduiesc eu să am o atitudine pozitivă şi normală faţă de tot ce mă înconjoară, oricât încerc să am un comportament bun, strădania mea e nimic în comparaţie cu întâmplările de mai sus.

Poţi să fii cea mai organizată persoană de pe planeta, cu nota 10 la managementul timpului. Într-o Românie lipsită de empatie, aceasta e o problemă ce îţi aparţine.

Pe 2 ianuarie primesc newsletter-ul de pe Cinemagia. Oamenii vroiau să promoveze filmul Australia şi cea mai bună metodă de promovare a fost titlul newsletter-ului: ” Dragoste la botul vacii: Nicole Kidman şi Hugh Jackman în “Australia” “.

Nu ştiu cum vi se pare vouă, poate sunteţi mai normali decât mine, dar mie, titlul acela îmi pare un pic deplasat… oferă o anumită concepţie asupra filmului, care nu e tocmai favorabilă. Şi cum în zodiacul meu funny scrie că sunt adepta romantismului leşinat, voi merge să văd filmul… să văd şi eu ce şi cum cu “botul vacii”.

Însă până una alta, mă întorc la proiectul meu de la simulări manageriale… Doamne, aş face orice altceva în afară de acest proiect!!!

Nu ştiu prin ce perioade treceţi voi, cititorii mei ( fideli sau nu), insă eu am parte de supradoză de nesimţire şi prostie.

Şi stau să mă gândesc cu ce naiba am greşit ?

Poate m-am purtat frumos, când de fapt trebuia să fiu mai indiferentă, poate că am zâmbit şi am iertat, lăsând să treacă totul de la mine, când de fapt trebuia să fiu exigentă, poate că m-am purtat normal… şi tot ceea ce am meritat a fost un souvenir buşit.

Mare atenţie când oferiţi cadouri: decât să oferiţi o chestie stricată, mai bine nu oferiţi nimic.

Eu, una, aş fi preferat să nu primesc nimic.