Maria

În perioada 17-21 iunie, s-a desfăşurat, la Romexpo, târgul de carte Bookfest 2009. Ediţia cu numărul 4 a fost găzduită în Pavilioanele 13, 14, 15, 16 şi 17. Un spaţiu ceva mai mare alocat pentru un festival al cărţii. Mie nu mi s-a părut aşa, însă asta e încă o dovadă incontestabilă cum că eu chiar nu le am cu distanţele/suprafeţele.

Şi trecând peste aceste detalii, importante mai mult in trafic, urmează câteva aspecte ce merită a fi precizate, cel puţin din punctul meu de vedere. Sâmbătă, pe 20 iunie, când am reuşit să îmi fac ceva timp pentru un astfel de eveniment, târgul de carte mi s-a părut semianimat.

La standul Editurii Rao, trona central seria Amurg, intens promovată. Probabil au fost cărţile cele mai vândute. Eu am optat pentru “Despre dragoste şi alţi demoni” de Gabriel Garcia Marquez şi mi-am fixat ca obiectiv pentru Gaudeamus cele două cărţi de Umberto Eco, “Istoria frumosului” şi “Istoria urâtului”.

De la Polirom am ales o carte de Amy Tan. Pentru că scrie simplu şi frumos, conferind cărţilor sale puţin mister.

Şi a mai fost Humanitasul. Editură de elită. Standul cel mai animat, ca întotdeauna. Am ales o carte de Naghib Mahfuz (“O mie şi una de nopţi şi zile”), una de Sarah Dunant(“Transgresiuni”… colecţia trebuia completată) şi una de Laura Restempo (“Delir”). Am mai ochit câteva titluri pe care mi le-am însemnat mental. Urmează o altă vizită la librărie, mai la toamnă sau mai devreme… la cum mă ştiu, nu o să am răbdare până la toamnă. Clar!

De data asta am mers fără lista prestabilită. Şi poate că a fost mai bine, mai mult timp pentru cercetat lucruri noi. Şi totuşi parcă a fost ceva care m-a deranjat. Să fie lipsa de animaţie la standul unor edituri, îmbulzeala specifică de la standul Humanitas (oare dacă i s-ar fi oferit un întreg pavilion, tot aşa de aglomerat ar fi fost?) sau alte lucruri? Se prea poate.

Totuşi, Bookfestul rămâne un eveniment important ce se desfăşoară în lumea cărţilor. Eu nu pot să îi doresc decât să se dezvolte, să devină din ce în ce mai bun.

Şi acum Maria… spor la citit!

Pups!

De Tracy Chevalier.

O carte interesantă. Despre un pictor olandez pe nume Johannes Vermeer. Şi un tablou celebru.

(O situaţie de genul… hmm, aveam albumul cu Vermeer în bibliotecă, cum de nu i-am acordat atenţie până săptămânile trecute?)

Un pictor genial al secolului al şaptesprezecelea (cum pictau românii un secol mai târziu? dacă sunteţi curioşi, faceţi o vizită la Muzeul Naţional de Artă, Galeria Românească şi veţi vedea; plăcut surprinşi nu veţi fi).

Povestire inventată. Sentimentele sunt cele ce domină, dar concretizarea lor în cuvinte este departe de a se realiza. Iubire? Se prea poate.

Un “ce ar fi fost dacă…?” mereu există. Insă se află într-o lume paralelă, izolată de prezentul pe care îl trăim.

Acum urmează filmul. Pentru că asta e ordinea mea normală.

Mulţumesc, Ionuţ!

Fiindcă în ultima vreme lipsa chefului pentru … orice … e omniprezentă, mi-am cam abadonat blogul. În week-end-ul ce a trecut m-am comportat ca o fiinţa socială ce trăieşte printre oameni, într-o societate departe de a aspira către perfecţiune. Sâmbătă am fost la mall, la film: Yes Man. Pentru că aveam nevoie de o comedie şi pentru că filmul mi-a fost recomandat de o prietenă. Dacă era după mine, filmul nu aveam de gând să îl văd . Trailerul mi se pare cea mai mare porcărie. În fine, Yes Man a încercat să transmită un mesaj destul de important pentru unii dintre noi, şi anume, să spuem Da lucrurilor pe care ni le dorim în adâncul inimilor noastre, chiar şi atunci când teama consecinţelor e prezentă şi ne poate distruge orice iniţiativa. Ce pot spune, în cazul meu, uşor de zis, greu de făcut… as usual, sunt rac şi mai bine dau un pas, doi înapoi şi spun Nu.

Duminică a urmat opera: Macbeth. Povestea era simplă: puterea şi banii reuşesc să îi facă pe oameni să îşi piardă simţul raţiunii. A fost frumos, însă nu pot spune că mi-a plăcut foarte mult. Carmen şi Faust rămân preferatele mele.  Nu mai spun că în timpul spectacolului unei distinse doamne i-a sunat telefonul …. şi a răspuns. Probabil boul ce o aştepta acasă era curios când se întoarce vaca de la cultivat. Vai! tineretul din ziua de azi….evident, tot noi suntem de vină!

Cam atât. Pups!

Măria Mea a primit o bibliografie suplimentară la una din minunatele materii pe care le studiază ea la mirificul master. Ei bine, naivă din fire şi cheltuitoare când vine vorba de cărţi, se apucă ea să achiziţioneze o parte din cele 14 titluri… şi pune mâna pe o carte despre inteligenţă… şi se apucă să o citească… iar printre concluziile trase în urma lecturării până la pagina 10, se înscriu următoarele:

” Dacă cineva vrea să devina lider, trebuie să facă un lucru -  să-ţi distrugă cumva inteligenţa.”

“În clipa în care ai devenit educat, ai devenit mărginit”

“Educaţia prezentă te face doar capabil de a memora. Educaţia prezentă îţi distruge inventivitatea”…

Şi am simţit cum îmi creşte un pic tensiunea… adică… i should stop now cu masterul ca să nu îmi pierd cumva ultima sclipire de geniu…

Fiindcă reacţionez mecanic & inteligenţa pe care o posedam la naştere s-a pierdut la un moment dat când mama m-a învăţat să vorbesc corect, să citesc, să apreciez cărţile…

Damn! O să citesc totuşi cartea până la final, nu de alta, dar sunt curioasă până unde poate ajunge. Iar dacă săptămâna viitoare o să am nişte reacţii ciudate la situaţii normale, Dan Popescu e de vină.

De Federico Fellini.

Ma pune pe mine nabadaia sa cer in stanga si in dreapta filme. Dau un memory stick ce retine multe chestii pe el unei prietene, primesc Private Practice si Grey’s Anatomy. Apoi, imi spune Mr. Fidel Castor ca are niste muzica pentru neuronu’ meu blod surescitat zilnic de cafele. Iau sticku’, il dau lu’ Fidel, primesc si muzica si un film. Il Casanova. Blonda de mine nu da sarchi pe gugal sa vada si ea care e faza cu acest film. Si cum duminica seara nu prea am eu ce face decat sa instalez windows din nou din cauza celor 4800 de amenintari gasite de AVG in System Volume, imi pun filmul…. si mare mi-e mirarea sa descopar… something very strage, un Casanova oribil, niste muieri pudrate pana in panzele albe, scene de sex care sunt de fapt acrobatii, iar casanova are pe cap un fel de coroana cu o oglinda si lumanari APRINSE (cel putin am aflat originea lumanarilor ca element romantic). Sa nu ma intelegeti gresit. Imi place teatrul absurdului, Eugen Ionescu e genial, il diger pana si pe Visniec, dar filmul asta m-a lasat admirata cu neuronul blond facut prastie.

Explicatia lui Fidel Castor dupa cum urmeaza:

“Fidel Castor: asa ca
Fidel Castor: poi am zis asa eu prieten bun vroiam sa vad un film “bun” cum ai zis si tu mai sus dar pt ca n-am mai fost, am downloadat prostia asta ca am zis eu ca merita sa share sti tu ca sa te feresti de actoru’ ala daca il vezi pe strada… u know…  stuff”

Drept si prin urmare, va urma o saptamana in care mintea mea va fi teatru de papusi. Incep orele de condus si mare o sa imi fie mirarea daca nu ma voi urca intr-un copac cu tot cu masina si instructor… sau poate plonjez in Dambovita. Sau poate nu!

Sa aveti o saptamana usoara si evitati filmul de mai sus. Parerea mea. Acum daca sunteti asa mai masochisti, nu ma bag, nu ma priveste, este treaba voastra… fireste. Pups!