Se exprimă toate frustrările… de la job eventual.

Că e colegul prost (a fost descoperit primul prost, fiţi pe fază! voi nu aveţi d-ăştia la job), că te ia de fraieră, că merge cu sifonul la şefu, că nu face nimic şi tu munceşti cât pentru doi, trei sau pentru câţi Dumnezeu ştie… că nu mai poţi (oh, really?!?!), că aseară făceai duş la ora 21.20 şi te gândeai că puturosul ăla nu a comandat pateurile… şi ai sunat, şi chiar aşa era, nu le comandase, l-ai comandat tu în locul lui… la 21.20… îţi dai seama.. şi că nu mai poţi (din nou!), că nu mai rezişti (îhîm!!), că azi ai început să depui CVuri… îi dai încolo de proşti ce nu ştiu să te aprecieze… că ai ajuns să te îngraşi pe bază de stres (nu de la pateuri, clar, nu de la ele ai facut fundul cât China!!!!) … of, că greu mai e! (că la restul e uşor!)… hai să mergem! chem un taxi (că ai avut parte de destulă mişcare la tae-bo, iar mersul pe jos dăunează… ar merge şi-o shaorma, nu?), dar hai mai întâi fată să bem un suc… că nu ne-am văzut de luni!

*Oare dacă îmi ţip şi eu frustrările într-un vestiar mi le rezolvă cineva?… E retorică, as usual!*