Maria

Sclipirea de geniu a neuronului blond (dependent de cafea)

Archive for mai 2009

1, 2, 3 mai … şi nu numai

cu 5 comentarii

Organizat în idei scurte, pentru a fi concisă:

  • săptămâna trecută am acceptat ideea conform căreia “prefer să nu îmi fac planuri, fiindcă dacă îmi fac, pot fi dezamăgită, deci prefer să acţionez dintr-un impuls de moment”. Acum mă răzgândesc şi refuz să accept aşa ceva (observaţi că sunt la fel  “hotarâtă” precum nevasta lui Bulă). Planurile nu ne ies, pentru că nu ne străduim indeajuns. Faza cu riscatul de a rămâne dezamăgită e cam apă de ploaie… impresionism. Asumarea unor responsabilităţi e cam mult pentru unii dintre noi, trebuie să recunosc…
  • am descoperit între timp, în urma unui test la etică faptul că am o “gândire de-a dreptul cretină şi o mentalitate manelistă”. Profesorul a găsit şi vinovatul. Eu sunt absolvită de vină, la fel şi dumnealui. De vină e sistemul şi cei 2000 de ani de istorie, în care poporul român s-a format. Şocant, dezarmant, dar ce naiba? Nu o să îmi tai venele acum!
  • ăştia de la meteo m-au enervat cu toată prognoza lor. Mi-a mirosit a conspiraţie trâmbiţarea pe posturile tv 20 de ore din 24 a informaţiei conform căreia vremea va fi urâtă, ploi vor fi multe, la dracu’, vine potopul şi Noe nu se mai arată. Was it necessary? No, it was not.
  • cică am aşteptări prea mari, câteodată. Hm, discutabil. Consider că aşteptările mele sunt normale, oamenii pe care îi întâlnesc, din păcate pentru neuronii mei, nu sunt demni de ele. Deci, schimbaţi-vă voi. Eu nu am de gând!
  • Gran Torino a fost interesant. În sfârşit, am văzut un film bun, după multe semi idioţenii. Acum sunt curioasă cum e Coraline 3D…
  • pe 1 mai a fost ziua bunicii, iar pe 2 mai ai mei bunici au aniversat 55 de ani de căsnicie. Impresionant şi terifiant, căci dacă ar fi să vorbim despre relaţiile din zilele noastre… mai bine nu ne-am apuca. E o seară frumoasă, de ce am strica-o?
  • divinizez “Ange ou demon” de la Givenchy… because it’s simply me!
  • terapia prin shopping e minunată, când unii se dovedesc a fi … lipsiţi de tact. And i have new red hot shoes!

That’s all folks. Have a nice week. Pups!

Written by Maria

mai 3, 2009 at 7:53 pm

Postat in eu