Maria

Să dea naiba, zilele astea de după Paşti, parcă i-a lovit plecatul în vacanţe pe toţi. Şi nu e neapărat un lucru rău, însă când un individ sună la agenţie şi întreabă de tarifele pe 2010, îţi cam stă pe buze un “Gogule, tu eşti nebun?” sau te gândeşti că e un absolvent de management ajuns la o anumită vârstă, ce exercită funcţia de previziune şi îţi dă de gândit, în sensul că “Doamne, aşa o să ajung şi eu peste ceva vreme”.

Şi ai impresia că oamenii au stat şi au butonat internetul în astea câteva zile de sărbătoare, în loc să fie invadaţi de “lumina sfântă” dătătoare de “bucurii, fericire, noroc, sănătate”, care să le lumineze căile către… ce vor ei (să fie cu iertare, dar nu m-am putut abţine). În loc să iasă la iarbă verde, să manânce un mic, doi, trei, o duzină… să bea bere, să simtă maneaua, să rupă un copac, să se simtă bine (că d’astea face românul când e voie bună), ei… nu!, au căutat oferte de vacanţă, iar Batman ăla, avea impresia că preţul unei camere de hotel se previzionează ca strategiile, pe 3-5 ani.

Totul merge pe sistemul Mare ţi-e grădina Doamne! Ne vindem copiii pentru o garsonieră ca aici sau mai ştiu eu ce facem. Nu ţi-ai luat doza de violenţă? Ştirile de la ora 17 te aşteaptă.

În speranţa unei lumi mai bune,

Pups!

P.S. Peste câteva miliarde de ani, soarele se va stinge. What about that? Eu continui să descopăr că timpul meu, limitat în ani, se risipeşte pe indivizi lipsiţi de caracter.

With worthless people.

De două săptămâni behăi ca un măgar. Simt cu mă îneacă praful. Gafe continui să fac, doar sunt Regina lor… tipul de la bancă mă sună să îmi spună că a greşit nu ştiu ce şi îmi precizează că e un bou. Eu nu pot să îi răspund decât: “Da…”.  Părul mi-a ajuns în stadiul de PreMuma Pădurii, iar nasul mi-e roşu de la strănutat.  Poate din cauza look-ului dubios o namilă mai macho-latino s-a ţinut după fundul meu prin toată Sephora azi… să-i fi fost frică de vreo eventuală deposedare de oja roşie? Habar n-am. La cât sunt de haotică, un taxi era să mă facă înger… zic şi eu. Acum că am scăpat, un cazan mare de smoală mă asteaptă aburind… vara se pregăteşte de intrare.

M-am întâlnit cu o prietenă foarte bună. Iar am discutat chestii existenţiale şi am ajuns la concluzia că some things really sucks. Bine, chestia aia, cu you can’t hurry love, am priceput-o, însă anumite lucruri mă depăşesc. Din pură neatenţie, poţi să îţi faci praf existenţa lejer. Şi după aia stai şi plângi, şi plângi, şi te plângi… şi te deprimi, insă nici o armată de prieteni nu te poate aduce la o stare mai bună. Voinţă tu trebuie să ai, nu ei.

Hot chocolate. Puţină iarbă verde în centrul capitalei şi o mulţime de ambulanţe care să îmi tulbure urechea prospăt reîntoarsă în lumea sunetelor. Trăiesc în oraşul ambulanţelor….

Care m-a bucurat, în primul rând, pentru că vine din partea unei persoane la care ţin mult, şi care, de asemenea, m-a amuzat.

It goes like this: “Zi-mi k faci c făceam eu knd sunai tu..”.

Dacă ar exista Regatul Gafelor, eu aş fi regina. Şi aş domni fără rege deoarece, printr-o gafă, cred că aş reuşi să îl omor… accidental, evident. Sau aş putea să îl conving să se despartă de mine şi să se îndragostească de o vrăjitoare… concurenţa posesoare de mătură cu reacţie cred că l-ar atrage pe individ… chiar dacă nu are roţi şi nu e maşina.

Luni, 13. O zi de tot căcatul. La propriu, pentru că de vreo 3 săptămâni trec pe langă o budă ecologică pe Bd-ul Nicolae Bălcescu, în buricu’ Bucureştiului, în drumul meu spre locul de muncă… o budă care pute… şi încă vrem să organizăm o linie turistică pentru străinii care, dintr-o foarte mare greşală, vin să ne viziteze capitala… să miroasă rahatul! Unde mai pui că aprilie e o lună excesiv de ciufută. Bine că m-am născut în iunie când e cald şi frumos.

Fiind o fire cu tentă asocială, reuşesc fară prea multe bătăi de cap să fac tot felul de chestii stupide, în general, să îi enervez pe cei care ştiu să se poarte cu mine. Ăia care nu ştiu să se poarte, mai mereu îi tolerez pentru că sunt şi fraieră, pe alocuri. Şi uite aşa, sub forma unei persoane, se regăseşte inocenţa dusă până la prostie. Pentru că mi-e uşor să jignesc şi sunt mult prea surprinsă de nenorociţi pentru a acţiona în consecinţă.

În rest toate bune, râdem, glumim, ne simţim bine, citim bancuri şi interacţionăm numai atunci când avem nevoie de o persoană. Combinaţia perfectă. Şi singură o să conduc un regat. Egoismul meu exacerbat n-ar suporta altfel!