Maria

Astăzi a fost una din acele zile în care mi-am dat seama că dramele mele nu sunt drame în comparaţie cu situaţiile prin care trec alţi oameni.

O zi obişnuită la agenţia noastră de turism… mulţi nervi cu tur-operatorii din caza unor anulări de vacanţe. Noi suntem nevoiţi să ne sunăm clienţii ca să le spunem ” ştiţi… programul pe care v-aţi înscris s-a anulat… “. Un program de Grecia nu se mai organizează din cauza revoltelor sociale din acea ţară… un cuplu înscris pe un program frumos, hotel de 5*… nervi pentru găsirea unei variante de vacanţă ( totuşi, oamenii trebuie să plece în concediu, să se simtă bine ). Găsit alternativă, sunat cuplu ( cu ” hai să vedem cât de tare vor ţipa la noi” ). Se vorbeşte cu el… aflăm că tocmai a avut un accident de maşina, nu grav… aflăm că îi pare rău că nu se mai organizează programul pe care s-a înscris… momentan nu poate da un răspuns ferm, în legatură cu noul program, dar promite că o să se gândească… pentru că vrea să îi ofere o vacanţă de neuitat soţiei, soţie care e grav bolnavă şi nu se ştie cât va mai trai… şi rămânem surprinşi, ne încrutăm şi bombănim… la naiba! viaţa asta e dură cu unii dintre noi… iar situaţiile în care eu, Maria, mă enervez nu sunt nimic… ba chiar ar trebui să iau totul mai cu calm şi să nu mă mai supar din nimic. În fond, unele lucruri sunt menite să se întmple, iar altele nu, oricât de mult mi-aş dori eu.

Şi îmi dau una ( metaforic ), promiţându-mi să fiu mai calmă şi mai atentă la cei din jurul meu.