Maria

Mai sunt câteva ore din 2008… ultimele pregătiri, mesaje cu urări de La multi ani!. În ultima zi din an m-am trezit buimăcită, în gălăgia făcută de alarma unei clădiri… Bucureştiul meu haotic pare-se că nu se va schimba prea curând.

La prânz mi-am zis că voi recupera somnul de dimineaţă… am încercat, însă mintea mi-a zburat aiurea… departe a hoinărit, mai trează şi mai activă ca niciodată… când nu vrea ea să adoarmă, nu vrea şi gata! Aşa că am procedat în consecinţă… m-am pregătit pentru The Party. Acum stau să se usuce oja ( roşie, evident! ) şi privesc artificiile ce se desfăşoară… unii sunt un pic mai nerăbdători. Urmează machiajul şi hainele…

2009 sper să vă găsească zâmbitori, într-o companie cât mai plăcută. Să vă distraţi, să vă simţiţi bine, iar noul an să vă aducă sănătate şi noroc. Pups!

Crăciunul a fost frumos. Nu e nimic mai plăcut decît să petreci sărbătorile alături de cei la care ţii cel mai mult. Moşul a venit, considerînd că am fost destul de cuminte (şi de puţin blondă) în 2008.

Apoi au început cumpărăturile.

Nu ştiu la voi cum e, dar cînd vine vorba de găsirea unei ţinute cît de cît decente pentru o ocazie mai mult sau mai puţin specială la mine apar multe probleme… prima şi cea mai importantă dintre toate e faptul că atunci cînd ies eu la cumpărături hainele normale dispar… vanish away! Gone! Se duc, nu mai există… Şî am parte de sclipici, mult sclipici, sclipici cum n-am visat în viaţa mea, paiete, haine aşa de mici şi subţiri încît stau să mă gîndesc dacă nu cumva am abuzat eu prea mult de sarmale şi cozonaci, dar îmi vine în minte partea legată de genetică şi mă resemnez… a doua problemă ar fi cea că nu intru eu chiar în orice, iar a treia ar fi că nu port eu chiar orice şi de aici… nervi. Şi cum nu sunt eu una din cele mai calme fiinţe de pe pămînt… ştiţi probabil rezultatul.

Ideea e că, în cele din urmă, am găsit ce vroiam… Fără nervi mari, daaaarrrr cu mult sport la garderobă, evident! )

Şi ca un bilanţ, dacă 2008 a fost un an bun, cu cîteva bîlbîeli la final, ce-i drept, dar nu le pot avea pe toate, nu?, sper ca 2009 să fie un an mult mai bun… vom vedea. Dorinţele nu mai mi le exprim public, dar vă anunţ cînd se vor îndeplini.

Cum spunea un dj de radio care îmi place mie mult: Fiţi buni şi fiţi nebuni!

Astăzi mi-am sunat o foarte bună prietenă să îi urez toate cele aferente sărbătorilor ce în câteva ore se vor dezlănţui. Şi printre urări, o întreb de familie, implicit de sora ei. Şi nu mare mi-e mirarea când aflu că Georgiana s-a despărţit de prieten, de fapt, el a lăsat-o pe ea. Faza care pe mine m-a surprins cel mai mult a fost că individul i-a spus fetei că “eu intenţionam să mă despart de tine de vreun an…”.

Şi acum vine întrebarea mea: dacă ai asemenea intenţii, de ce nu ţi le exprimi de când începi să le simţi? Ce anume te determină să rămâi într-o relaţie în care tu, în primul rând, nu mai crezi?

Adică eu prefer sinceritatea. Dacă nu îţi place de mine, spune-mi! “Draga mea eşti prea acidă pentru mine/ părul tău e prea scurt/ pielea ta e prea închisă/ eşti prea scundă/grasă/urâtă/nu eşti genul meu/ ai un ochi mai sus decît celălalt/ o mână mai lungă decât celaltă/ eşti plictisitoare…” and so on.

Un domn un pic mai misogin descrie  pe blogul său femeile în fel şi chip, conferindu-le o imagine nu foarte bună, din punctul său de vedere. Nu-l contrazic deoarece sunt convinsă că a întâlnit destule specimene de sex feminin care să îi dea această impresie. Însă nici eu nu mă laud cu indivizii ce i-am cunoscut în ultima vreme.

Deci, e sinceritatea un lucru aşa de îngrozitor încât nu mai putem fi noi înşine si ne ascundem după nişte măşti care mai devreme sau mai târziu vor cădea??

 Ok. În ultima vreme, Măria Mea a avut parte de ceva peripeţii deoarece e posesoare de neuron blond care combinat cu celula glială roz produce faze demne de rîs ( sau de plîns, depinde în pielea cui te regăseşti ).

Cu ce să începem? Să mai povestesc de întîmplările în care joc rolul de fraieră? Nu cred că e ceva noi pentru voi… mai mult sau mai puţin vi s-au întîmplat şi vouă.

Ieri am dat traseul la şcoala de şoferi. Şi pare-se că sunt un pericol pentru siguraţa participanţilor la trafic, fie ei pietoni sau şoferi. Deci şi prin urmare, deşteapta de mine nu a văzut un semafor roşu, individul care o examina i-a apăsat pe frînă şi rezultatul e evident: “Doamnă, nu vă las în trafic fiindcă aţi vrut să treceţi pe roşu”… şi mi-a mai găsit el noduri în papură, că deh! Trebuia sa mă simt de-a dreptul îngrozitor, emoţiile şi nervii aferenţi acelei greşeli, nu erau de ajuns pentru domnul agent… Dar e totul ok, lumea a fost salvată de pericolul numit Maria, iar toate vor decurge superb… eliminăm faptul că zeci de indivizi trec pe roşu, că nu se acordă prioritate, că domni cu concentraţia de alcool din sînge mai mare de 0,4 scapă fără dosar penal and so on… Greşeala a fost a mea, insă, şi mi-o recunosc. Sper să nu se mai întîmple.

Iar dacă şuturile în fund luate nu m-au făcut mai puternică, sigur am devenit un pic mai rea. Şi în fiecare zi, am un cîte un exemplu în care le dau dreptate celor de la Paraziţii: “dacă eram mai prost, eram mai fericit”.

Să aveţi parte de sărbători cît mai frumoase!

Iar în cele ce urmează… încă o dovadă de inventivitate din partea romînilor, găsită pe internet, evident.

Pups!

Feel free!