Maria

Sclipirea de geniu a neuronului blond (dependent de cafea)

Relaţiile dintre oameni

cu 4 comentarii

Acum câteva zile m-am întâlnit cu o colegă de facultate. Schimbul de banalităţi a avut loc, am discutat despre locul de muncă, masterul la care s-a înscris fiecare şi, bineînţeles, am vorbit despre colegi. Ea m-a anunţat că a “divorţat” de cea mai bună prietenă a sa pentru că nu mai petrec aşa de mult timp împreună (ca o explicaţie, cele 2 fete se cunosc de când erau foarte mici, au fost 12 ani colege de bancă, apoi colege de facultate).

Şi de atunci mă tot bântuie tot felul de întrebări, printre care şi următoarea: timpul pe care îl alocăm, cantitativ,  pentru petrecerea lui alături de o amică este un factor major în existenţa unei relaţii de prietenie?

Dacă mi-aţi da un răspuns afirmativ, m-aţi pune pe gânduri, pentru că, în cazul meu, cele mai importante persoane din viaţa mea ori sunt departe ( gen altă ţară sau alt oraş ), ori sunt destul de ocupate astfel încât frecvenţa întâlnirilor noastre devine una redusă.

Deci, ce e important? Faptul că sunt zi de zi alături de tine sau poate faptul că ştii că mă poţi suna oricând, iar eu voi fi mereu dispusă să te ascult, să te ajut? Se spune că distanţa devine un impediment în relaţiile dintre oameni. Da, adevarat… pentru că noi permitem acest lucru. Pentru că ne complacem unor situaţii şi pentru că e mai uşor sa dăm vina pe altcineva decât să luăm noi înşine atitudine.

În final, ce vei face? Dai vina sau iei atitudine?

P.S. La mulţi ani, Andreea!

Written by Maria

noiembrie 30, 2008 la 12:08 pm

Postat in eu

Tagged with ,

4 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. da….un subiect bun…intotdeauna noi suntem de vina! asta e clar!
    chiar daca stai langa cineva 20 de ani dar nu esti cu sufletul si cu inima in acea relatie, de orice fel ar fi, totul se va prabusi, asemenea unei cladiri care nu are fundatia buna, rezistenta, bine realizata, cum vrei sa-i spui… ce inseamna asta? ca de multe ori, multi dintre noi sunt superficiali, trec prin viata ca praful prin vant…
    asta e…
    miss u >:D<

    lauris

    noiembrie 30, 2008 at 5:49 pm

  2. (cum dau si eu de tine ??)

    urzeala

    decembrie 1, 2008 at 1:13 am

  3. lauris: no need to say … same here

    (urzeala: cauta si vei gasi ;) )

    Maria

    decembrie 1, 2008 at 10:29 am

  4. Relatiile la distanta…grele mai sunt, dar daca chiar iti doresti ceva si crezi, totul e posibil.

    Gabell

    decembrie 1, 2008 at 12:11 pm


Lasă un Răspuns