Maria

Ok. Săptămâna asta a inceput în forţa. Nu în fiecare zi cobori scările în ASE, cu mintea praştie făcută în urma participării benevole la un seminar de previziune, cu matrici ale consumurilor săgetându-ţi sinapsele şi vectori zburdând prin subconştient. Bun, luni coboram scările lipsită de orice chef, când undeva pe la etajul 1 mă întâlnesc cu o foarte bună prietenă. Zâmbet larg, superb, fericire în ochi. Povestea lungă spusă scurt: A. a întâlnit dragostea vieţii ei şi acum trăieşte o poveste “cum nici în filmele americane nu îţi e dat să vezi”. Sceptică fiind din fire, ridic o spânceană semn al incertitudinii şi dezacordului… “asta mică iar bate câmpii şi o ia la vale ca nebuna”. Mergem să bem o cafea… îmi comand un cappuccino diabetic şi ascult povestea cuminte. Mă bucur pentru ea, în ultima vreme chiar avea nevoie de ceva bun în viaţa ei… filmul se rupe, când îmi spune că totul va fi roz şi superb în viaţa mea… da-ţi-mi voie să prefer pasiunea roşului şi calmul mării. Din fire, sunt mai pesimistă. Nu cred, până nu mi se întâmplă, aşa că draga mea A., aşteptăm întâmplarea. Însă îţi spun că mă bucur din inimă pentru tine, iar din când în când, să îmi faci şi mie un update la basm, ca nu cumva să se elimine specia din programa obligatorie.

În altă ordine de idei, neuronul blond şi-a încheiat astăzi orele de condus. Bilanţul e următorul: a naibii maşină nu porneste cu a 3a, oricât de convinsă aş fi eu ca e de fapt viteza 1; acceleraţia nu e frână, din păcate; pietonii se iau pe trecere pe la spate; picioarele mele sunt de lemn, iar bonul şi factura nu le mai posed de la Creator ca să le retunez. Deci şi prin urmare, uite cum Măria Mea o să îşi mai ia 5 şedinţe suplimentare, pe timp de zi, of course, ca să nu devină pericol în loc de partener de trafic.

Faza cea mai dură a fost azi. M-am dus să ma programez la dracu’ cu cărţi în Pipera pentru examenul auto, iar ăştia, programau la sala fix în ziua când mergeai să te înscrii. Deci şi prin urmare, am stat frumuşel la o coadă, ca tanti de la ghişeu să mă anunţe că dau azi sala. Am spus, nu mulţumesc. Revin când stau bine cu nervii şi cunoştinţele. So… saptămâna viitoare, după întâlniri plăcute cu cartea de legislaţie şi, probabil, cu ceva mai multă siguranţă şi inconştienţă mă voi prezenta pentru o programare.

La muncă toate’s bune. În general, le spun curierilor să “dea colţu’ pe Rosetti”, indicând astfel, poziţia strategică a agenţiei noastre de turism, port conversaţii interesante despre comisioanele ordinelor de plată făcute prin internet banking (nici acum nu m-am lămurit care sunt de fapt reducerile de care îmi spunea responsabilul de agenţie) and so on.

Să aveţi un week-end cât mai fain! Pups!