Maria

Mircea : honorable maria-san, it is both great honor and both great panarama to share amf 3* with u  we will be sardines together, it is a dream come true
Maria: ))))))))

* Examen maine in Amfiteatrul 3, Bastiliei.

Mintea mea obosită nu mai e în stare să sorteze facturi de clienţi în ordine crescătoare. Văzând dezordinea creată mă întreabă a mea şefă dacă sunt îndragostită. Răspund nu, îmi dă replica: “Grav”. Soluţia: “te îndrăgosteşti, apoi te duci acasă şi te dezdrăgosteşti”. Nu ştiu cum vine asta, metodologia nu am primit-o încă… îmi dau eu seama până la urmă ce şi cum… până una alta, sunt deschisă ofertelor

Bineînţeles că nu a trecut ziua fără nebunul/nebuna de rigoare. De data asta, rolul i-a revenit unei doamne cu unghiile roooooooooooooooozzzzzzzzzzzzzzzzzzzz, foarte roz cu pretenţii mari şi foarte nehotărâtă în privinţa destinaţiei…. ar fi vrut să îi listăm toate destinaţiile pe care le vindem… yus!

Cum gaura neagră nu a apărut încă, presupun că vineri mă prezint la examenul pentru admiterea la master… asta e! Celula mea glială roz cere bomboane Milka… eu le combin cu cafea şi la noapte număr stelele… las că mă fac eu mare şi vizitez marmotele din Alpi

Pups!

De nervi. Cel mai mult săptămâna asta m-a enervat insistenţa unei persoane. Când spun NU ai decenţa să nu insişti, fiindcă, m-am gandit înainte de a-ţi da un răspuns, iar cu cât insişti mai mult, cu atât mă încăpăţânez să fac fix contrariul.

Şi mă mai enervează că o bună parte din oamenii apropiaţi mie sunt acum departe. Unii sunt în B, colegi de suferinţă (săptămâna asta… ştiu ei despre ce vorbesc). Însă pleava cu “principii” şi pretenţii a rămas să perturbe praful aşezat peste rănile cicatrizate deja ale sufletului… un fel de ultimă agitaţie înainte unei nepăsări totale. Şi nu visul american este cel vinovat.

Aveam o pisică ce venea la agenţia noastra aproape în fiecare zi… îşi băga nasul prin toate coluţurile, fiindcă prin natura lor pisicile sunt curioase, mânca hrana ce i-o furnizam, se alinta apoi pe la biroul fiecaruia, studiindu-ne atent, mergea la castronelul cu apă, apoi trecea la programul de joacă cu ghemotocul de hârtie confecţionat. Dupa minutele de joacă, adormea fericită in dulapul Ştefaniei, simţindu-se ocrotită.

De mai bine de o săptămână nu am mai vazut-o. La agenţie nu a mai venit, iar din staţia de autobuz a dispărut. Şi parcă nu îmi vine să mă gândesc la ce e mai rău…

Aş avea multe să spun… insă neuronul meu blond parcă e făcut praştie… am fost azi la ASE… să mă enervez, căutând cai verzi pe pereţii albastrii spoiţi de Sabin Bălaşa, dând nas în nas cu tot felul de vrăjitoare… Spânul cred ca era încă în concediu… cât despre Făt-Frumos nu pot afirma multe deoarece mă îndoiesc de existenţa lui… am plutit înapoi până la agenţie… am scăpat nelinşată de tipa de la bancă (care arată precum Madeleine din Copilul divin de Bruckner), apoi am vizitat zone mai dubioase, populate de indivizi de etnia lui Zorro in concepţia lui Tamango, gândindu-mă care e solutia cea mai sănătoasă dacă vreun individ d’ăsta se ia de je… ah, da! Şi m-am apucat de Procesul lui Kafka (un fel de Urmuz ceh mai genial, în concepţia mea) pentru a diminua din monotonia metroului… şi pentru a-mi distrage privirea de la hienele ce asculta manele la telefonul mobil…

Chinuit a mai ieşit post-ul ăsta… deh! Celula glială roz e plecată in Tenerife cu un neuron brunet…. dar se întoarce ea… până pe 12 când am admitere… relaxată, ca să genereze sclipiri roze de geniu.

Pups!