Maria

Ma strecor. Pentru ca as fi vrut sa evit ploaia si umbrela, dar n-am reusit. Vremea devine mohorata. Eu am o stare de plictis. Panica mi-a trecut. Las sa curga totul de la sine. Daca ma stresez, ajung la acelasi rezultat insa cu mai putini nervi. Telefonul suna. Sunt amabila si te ajut, insa nu ma condsidera proasta. Stiu ce se petrece in jurul meu si iti cunosc intentiile. Nu raspund, fiindca m-ai dereanjat.

De teatru nu mai am chef. La Opera am tot fost. Trebuie sa imi caut rochie pentru bal. SI nu vreau sa fiu Alba-ca-Zapada (pentru ca nu sunt destul de alba incat sa fac reclama la branza). “Copilul divin” al lui Bruckner mi se pare ciudat, iar daca imi reproduci citate din carti ma impresionezi posibil (insa e o senzatie ce dureaza cateva momente, pentru ca mai apoi ma afund in cochilia mea, din care cu greu ma poti scoate… sau nu). Stiu, nici eu nu m-as suporta daca as fi in locul tau.

Si ma uit in jurul meu. Si ma simt scarbita… de comportamente si rautati. Pentru ca e mult mai usor sa fii rau decat bun, iar noi alegem calea ce a mai usoara. Iar eu gresesc tot ce e usor, iar la lucrurile complicate ma descurc. Cel putin teoretic.

Si am chef de un film. De o ecranizare dupa un roman celebru, eventual. De Gilmore Girls mi-e greu sa ma apuc (de terminat).

Si ma afund. In cochilia mea din care voi mai iesi cine stie cand.