Maria

Azi m-au mancat calcaiele si m-am gandit sa imi sacrific o dupa-amiaza in scopuri personale. Si anume: shopping de rochie. Si nu orice rochie, ci THE DRESS pentru balul de absolvire. O iau eu la picior prin magazine sa gasesc Rochia The One. Cum era de asteptat, ca si in cazul barbatului (The One Man… acel Fat-Frumos cu mot in frunte pe care mi-l doresc inca de cand am auzit prima oara Cenusareasa + faptul ca fetele nu se casatoresc intre ele… bine, ultima faza s-a mai schimbat in epoca noastra moderna)… unde eram? ah, da: n-am gasit acea rochie. Acum nu va inchipuiti ca sunt cine stie ce infumurata, cu nasul pe sus, care nu coboara din Mercedesul ei ultima serie cumparat de tati, full options, clima bizonica (ca sa citez din clasici in viata) si care vrea nu stiu ce rochie… daca eram asa, ma duceam direct la Botezatu si rezolvam eu in vreun fel. Nu!

Imi doresc o rochie simpla, preferabil ar fi sa nu arate ca un curcubeu, nu neagra, care sa imi vina bine…. siiiii sa nu fie nevoie sa imi fac un credit ipotecar ca sa mi-o cumpar. Bineinteles ca nu am gasit asa ceva. Ce mi-a fost dat sa vad? Creatii una s-una. Care mai de care mai impopotonata, cu strasuri, daca nu avea strasuri avea cordoane, mai multe, ca sa te spanzuri in ele, daca nu avea strasuri avea fulgi, daca n-avea fulgi, avea paiete, daca nu avea paiete avea niste verze pe piept, daca n-avea verze, avea corset… pe care il umplu un pic mai greu, daca ma intelegeti, daca nu avea corset era neagra cu spatele gol si eventual din poliester (materialul revolutionar al secolului trecut), daca nu era neagra, era turcoaz cu galben, daca nu era turcoaz cu galben, avea buline albe pe fond begru, cordon rosu cu o floare si paiete negre in partea superioara… si tot asa. De alea infoiate nu mai povestesc ca dau in turbare. Deciiiii, nu mai pot.

La pantofi, doar m-am uitat… ca nu ii poti lua inaintea rochiei. Acolo te apuca alte pandalii. Unele dintre perechiile vazute depaseau ca pret rochiile. La geanta pentru rochie nu mai m-am gandit. Draq, imi iau o traista ceva… sau nu. Ideea e ca toata saptamana va fi asa, pana imi gasesc o rochie. Imbrcabila de o fata de 21 de ani, 1,66m si 58 kg, cu par lung, eventaul si draguta (acum depinde cum ma percepi). Si daca ma mai gandesc si ce sa imi fac la par… care in ultima vreme nu mai coopereaza deloc si e ciufat… ma apuca durerile… de ce vreti voi. Vai de fundu’ nostru pana vom gasi rochia aia normala cat de cat, pe care ne-o dorim.

Al unui coleg de liceu: “din anu 3 direct in clasa muncitoare… fara grupa pregatitoare??? dar io ce fac?!”

Marcule, ce pot sa iti zic?! Faci ce facem toti sau vezi ce rezolvi cu arcul ala.

Ah, da! Hristos a inviat!

Fiindca astazi e ultima zi de facultate, cu seminarii si cursuri si cu ai mei colegi. Urmeaza o saptamana de vacanta, 3 saptamani de practica, apoi sesiune. Un pic liber, apoi Marele Bum : Licenta. Si stiu ca o sa imi lipsesca zilele de facultate: mutrele somnoroase de la 7:30 dimineata cand aveam seminarii (alea de modelare erau cele mai intense ) ), noptile nedormite inainte de predarea unui proiect ( majoritatea dintre noi am fost asi la lasatul pe ultima suta de metrii… era lista de mess plina), testele la care veneam ca niste flori, zambind si afirmand “iar n-am invatat nimic !” (repet, doar unii dintre noi; acum nu vreau sa lezez si “geniile” ), perlele pe care le spuneam (nu stiu de ce imi vine in minte doar aia cu “aria suprafetei”… probabil fiindca e foarte de dimineata si n-am baut multa cafea), glumele, intalnirile la suc din timpul ferestrelor, fetele obosite de la ultimul examen din sesiune… si multe, multe altele. Pentru ca au fost trei ani frumosi care au trecut mult prea repede pentru mine.

Acum urmeaza un filmulet de la o ora de comunicare si negociere in afaceri. Personajele: Adi, Alex si Dragos, 3 dintre colegii mei.

Azi m-am trezit de dimineata, ca deh! cine se scoala de dimineata departe ajunge. Asa se zice. Bun, de azi nu mai cred asta. Si iata si de ce: ma apuc eu de dimineata de treburi gospodaresti, plec de acasa, la facultate cu gandul sa imi cumpar o carte. Fiindca am test, iar profu’ ala nu zice nimic la curs.

Ok. Ma duc la facultate (in ziua mea LIBERA), vreau sa imi iau cartea, insa in sala de unde se achizitiona era ocupata de eminentele ce participau la sesiunea de comunicari (habar n-aveam ca se desfasura asa ceva, deci va dati seama ce fel de studenta sunt). Nu intrerup sustinerile. Imi bag picioarele sau neuronii si plec spre biblioteca. La biblioteca, caut carti, nu gasesc nimic din ce imi trebuie in sala respectiva (dar bine ca avem peretii spoiti de Sabin Balasa; da-le dracu’ de carti; ce nu poti sa scrii licenta avand surse bibliografice din anul nasterii tale? ca prea m-am dat dracu’ si sunt mofturoasa). Insa gasesc, o carte buna, la centru de imprumutdin Moxa. Plec din Bastiliei in Moxa. Fac o plimbare prin soare si poluare, ajung in Moxa, intru… si stupoare: vreau sa imprumut cartea, cartea e in sala, insa nu merge sistemul informatic. Adicatelea, degeaba vreau io sa imprumut, daca tanti nu poate sa ma scaneze. Bine ca ne-am informatizat. Ca sa facem un cacat!!!

Plec din Moxa. Ma duc in Cora. Sa cumpar o chestie. Va asteptati sa o gasesc?! Nu. Insa eu ma asteptam sa gasesc. Teapa! Plec cu o mie de draci de acolo, ajung acasa. Taica-miu venise acasa. Vraiste toata casa, plina de suruburi, piulite, surubelnite, masina de gaurit, felx… omu’ monta o rama pe balcon. Pe balconul unde eu vroiam sa intind rufe. Rumegus era in toata casa, in special pe covoare. Asa ca am curat dupa Mister Tata, ca deh! Daca venea mom si vedea nebunia, zburam amandoi de la etajul 6.

Bineinteles ca n-am facut nimic din multe chestii pentru facultate ce mi s-au aglomerat in week-end-ul asta. Asta era de la sine inteles.

Si nici macar n-a fost marti, 13. A fost vineri, 18 (bine, inca mai e), iar nervii mei au fost instinsi. Ca nu s-au mai intins de mult.

Si avem momente, in viata noastra, mai bune sau mai rele.

Cele bune, sunt trairi de o secunda. In care simti ca plutesti, ca lumea e a ta, zbori, fluturi simti in stomac si zambetul iti inunda fata. Si ai impresia ca toti sunt fericiti fiindca tu esti fericit. Si lumea e a ta. In acea clipa.

Si ai si momente proaste. Astea ai impresia ca nu se mai termina. Toti au complotat impotriva ta si iti vor raul. Te afunzi, nu iti mai place cum esti, ce esti, ce faci… poate si fiindca uiti sau scoti in fata raul. Vrei sa scapi, sa evadezi, sa iei o pauza si sa pleci. Ca sa te detasezi de tot si toate.

Si poate momentele rele sunt mai numeroase decat cele bune. Si poate stresul te doboara, insa nu trebuie sa uiti cat ai muncit, cat te-ai chinuit sa ajungi unde ai ajuns, cat ai luptat pentru tine, pentru felul tau de a fi, pentru a te perfectiona (stiu; perfectiunea nu exista la oameni, insa poti incerca sa fii mai aproape de ea). Si chiar daca ai lacrimi in ochi, incearca sa zambesti, fiindca ceilalti vor zambi cu tine. Si vor fi alaturi de tine (mai multi sau mai putini, dar vor fi).

Viata e ca o balanta. Insa tu esti persoana care o mentine la echilibru, iar eforturile uneori te consuma. Fii optimist, fiindca eu stiu ca pesimismul mi-a adus doar izolare. Si in fond, doar o viata ai.